Ce fac primariile din municipiile sucevene cu banii primiti de la Guvern


Intră acum și în grupul de

Suma de 550.000 de lei primită de Primăria municipiului Suceava din Fondul de rezervă al Guvernul va fi, în totalitate, folosită pentru achitarea subvenţiei către societatea de termoficare Termica SA Suceava. „Vom plăti cu aceşti bani subvenţie către Termica”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.

La Vatra Dornei, potrivit primarului Ioan Moraru (PNL), suma de 200.000 de lei primită de la Guvern va fi folosită pentru achiziţionarea de rumeguş necesar funcţionării centralei termice a oraşului. „Eu am cerut un milion de lei pentru a cumpăra rumeguş pentru că noi şi acum folosim centrala pentru încălzirea locuinţelor. Am primit doar o parte din ceea ce am cerut şi vom plăti o parte din costul rumeguşului”, a arătat edilul-şef dornean.

La rândul său, primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan (PDL), a declarat că suma de 250.000 de lei primită de la Guvern va fi folosită, în cea mai mare parte, pentru cofinanţarea proiectului cu fonduri europene de reabilitare a clădirii muzeului Ion Irimescu. El a menţionat că o parte din bani vor fi alocaţi pentru cheltuieli curente.

Cei 250.000 de lei transferaţi de la Guvern municipiului Rădăuţi, vor fi folosiţi, cel mai probabil, pentru întreţinerea străzilor. „Trebuie să facem rectificare bugetară şi voi propune ca banii să fie pentru lucrări de întreţinere a drumurilor. Să vedem ce va decide însă Consiliul Local”, a spus primarului municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean (PDL).

Un număr de 49 de localităţi din judeţul Suceava au primit în total 15,82 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară potrivit Hotărârii de Guvern publicată în Monitorul Oficial, din care doar trei localităţi cu primari din PSD sau PNL, restul fiind primari PDL sau care candidează din partea PDL.


Intră acum și în grupul de